În primele luni de mandat, președintele Nicușor Dan a condus țara printr-o perioadă de continuitate și predictibilitate în relațiile externe, menținând un sprijin ferm pentru Ucraina și consolidând legăturile cu aliații euroatlantici. Cu toate acestea, unii observatori remarcă o lipsă de vizibilitate și inițiativă pe scena internațională, ceea ce a stârnit discuții privind poziționarea României în procesele decizionale majore.
Deși țara a fost prezentă la întâlnirile esențiale și a rămas activă în cadrul structurilor regionale, unii comentatori politicii au evidențiat o anumită rezervă în abordarea diplomatică a noului președinte. Această atitudine, descrisă uneori ca exces de prudență, a generat dezbateri cu privire la modul în care România își exercită influența și își protejează interesele pe plan extern.
Criticile venite din partea unor politicieni au subliniat absența țării de la unele discuții internaționale importante, sugerând că România ar putea fi marginalizată în negocierile privind viitorul regiunii. În același timp, experții în relații internaționale subliniază că președintele Dan și-a început mandatul într-un context geopolitic complex și că este prematur să se tragă concluzii definitive despre impactul său.
Un aspect remarcat de analiști este coerența politicii externe românești, care a rămas stabilă și previzibilă, asigurându-și poziția de partener de încredere în cadrul NATO și al Uniunii Europene. Cu toate acestea, se așteaptă ca președintele să dezvolte o agendă externă mai proactivă și să consolideze prezența României în forumurile internaționale, în concordanță cu importanța strategică a țării.
Pe plan intern, cetățenii urmăresc cu interes evoluțiile din politica externă, așteptându-se ca liderii țării să asigure o reprezentare puternică și să promoveze eficient interesele naționale. Dezbaterile privind direcția și amploarea implicării României pe scena globală continuă să facă obiectul discuțiilor publice și politice.
